Intră acum și în grupul de
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat joi un număr de 52 de percheziţii domiciliare în cadrul unei vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat.
Potrivit DIICOT, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013 până în prezent s-a constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat format din aproximativ 100 de cetăţeni români, unde membri din primul eşalon, alături de lider, desfăşurau activităţi de recrutare, instruire, antrenare, coordonare şi control asupra membrilor executanţi, care ulterior erau instigaţi să se deplaseze, în diverse ţări de pe teritoriul Uniunii Europene, săvârşind tâlhării la magazine de bijuterii şi ceasuri de lux, pe timp de zi, prin pătrunderea în forţă.
Grupul infracţional organizat a fost conceput, iniţiat şi organizat pe criterii militare, având o structură piramidală, cu un lider suprem, identificat în persoana lui M. B. şi mai multe eşaloane de conducere, subordonate acestuia, fiecare palier fiind specializat şi condus de anumite persoane de încredere ce aveau au grad de „ofiţer”. Ultimul eşalon era cel de execuţie, în cadrul acestuia fiind recrutaţi tineri, atât minori, cât şi majori, de regulă provenind din familii dezorganizate, dispuşi să se alăture grupului şi să comită jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei, primind sume modice în raport de sumele de bani.
Această grupare şi-a cristalizat modul de acţiune şi organizare, ajungând chiar la „codificarea” scrisă a regulilor grupării criminale, denumită „ACADEMIA INFRACTORILOR ROMÂNI” cu prescurtarea A.I.R., într-un aşa numit „REGULAMENT al ACADEMIEI INFRACTORILOR ROMÂNI” care era prezentat fiecărui nou recrut. Recruţii urmau un antrenament fizic şi psihic, întocmindu-li-se un dosar, care cuprindea: nume, prenume, date despre familia recrutului, cazier, copie a cărţii de identitate, înălţime, greutate, date medicale, fotografie, amprente şi fire de păr pentru ADN.
Activitatea infracţională era structurată pe mai multe etape, fiecare dintre membri avănd roluri bine stabilite.
Astfel, odată stabilite ţintele, membrii grupului se organizau în aşa fel încât să poată avea acces în magazinele de bijuterii vizate, acestea fiind de obicei protejate prin două uşi securizate, astfel că la intrare se prezentau doi dintre membrii grupului, uneori deghizaţi în femei, pentru a-i determina pe proprietari să deschidă prima uşă de acces, magazinele respective fiind dotate în general cu două uşi de acces tocmai pentru a împiedica jafurile.
Ulterior, alţi membri ai grupării pătrundeau mascaţi, prin forţă, după care, prin utilizarea violenţelor şi sub ameninţare, spărgeau vitrinele, sustrăgînd ceasuri şi bijuterii, după care dispăreau pe rute diferite, abandonând la locul faptei uneltele folosite şi aruncând în locurile prestabilite sacii cu bunurile sustrase.
Pe tot parcursul derulării faptei, care de obicei nu dura mai mult de 60 de secunde, o altă persoană asigura paza perimetrului din exteriorul magazinului, pentru a putea asigura scăparea celor dinăuntru, în acest scop, având şi rolul de a împiedica închiderea şi blocarea uşilor de acces, fiind totodată pregătiţi să creeze diversiune, în sensul aruncării de sticle incendiare care să disperseze atenţia publică şi să facă posibilă scăparea celor implicaţi.
Ulterior comiterii infracţiunii, toţi executanţii părăseau locul faptei, bunurile fiind transferate liderului grupării, pentru valorificare.
Prejudiciul total este în valoare de 10 milioane euro.
In cauză urmează să fie instituite măsuri asigurătorii.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu autorităţile judiciare britanice şi belgiene fiind constituită o echipa comuna de anchetă care a beneficiat de sprijinul Eurojust.
Acţiunea s-a efectuat împreună cu Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi Iaşi, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ şi Vrancea, D.G.P.M.B – Serviciul Grupări Infracţionale Violente, IPJ Neamţ, IPJ Bacău, IPJ Iaşi, IPJ Vrancea şi Institutul Naţional de Criminalistică.
Suportul de specialitate a fost asigurat în mod permanent de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia de Operaţiuni Speciale.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Jandarmeriei Române.
La sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie aduşi 26 de suspecţi.
Intră acum și în grupul de